Marturie botez – mini rochitica

Share!

     Marturiile de botez handmade sunt din ce in ce mai cautate. Acum cativa ani v-am prezentat o varianta de marturie pentru baietei – botosei crosetati. Astazi vin cu o idee simpla pentru fetite – o mini rochitica crosetata.

Bineinteles ca sunt foarte multe variante si combinatii, dar eu am ales sa va prezint una simpla si usoara pentru orice incepator, astfel poate prindeti curaj si veti lucra din ce in ce mai multe combinatii.

Asa cum v-am obisnuit, mai jos veti gasi tutorialul video, iar apoi explicatiile scrise pas cu pas.

Tutorial video marturie botez – mini rochitica

Puteti folosi orice fir doriti, dar recomand sa fie un fir mai tare si de efect, astfel obtineti ceva frumos desi este un model simplu.

Bineinteles ca apoi puteti accesoriza rochitica cu fundite de panglica, margelute sau alte accesorii de efect.

Eu am folosit un fir de bumbac cu lurex si croseta de 1.75mm.

Incepem rochitica cu o mica platca rotunda, apoi separam ochiurile pentru maneci si pentru fusta si lucram in continuare doar fustita.

Mod de lucru – marturie botez – mini rochitica crosetata

  • incepeti cu un lantisor format din 12 ochiuri de lant, uniti primul cu ultimul ochi pentru a forma un cerc;

Randul 1:

  • 2 ochiuri de lant, apoi 1 jumatate de piciorus dublu in fiecare din cele 11 ochiuri (sau 1 ochi de lant, apoi 1 piciorus scurt in fiecare ochi)
  • avem 12 picioruse (inclusiv ochiul de inceput)

Randul 2:

  • 3 puncte de lant;
  • 1 piciorus dublu in acelasi ochi cu cele 3 puncte de lant;
  • 2 picioruse duble in fiecare ochi de pe randul anterior;
  • unim ultimul ochi cu cele 3 cu care am inceput randul printr-un punct alunecat
  • avem 24 picioruse.

Randul 3:

  • impartim numarul de ochiuri astfel incat avem 6 ochiuri pentru fiecare maneca, 6 ochiuri pentru fata si 6 ochiuri pentru spate;
  • acest rand il vom lucra doar pe ochiurile din fata continuind cu cele din spate, prinzand astfel pe lateral cele 2 parti astfel incat la sfarsit sa avem 3 spatii: o maneca, corpul, cealalta maneca;
  • incepem cu 1 puncte de lant;
  • 1 piciorus scurt in urmatoarele 6 ochiuri;
  • sarim peste urmatoarele 6 ochiuri (o maneca);
  • 1 piciorus scurt in urmatoarele ochiuri;
  • sarim peste urmatoarele 6 ochiuri (o maneca);
  • unim ochiul de pe croseta cu primul ochi printr-un punct alunecat;
  • avem 12 picioruse scurte.

Randul 4:

  • 3 puncte de lant;
  • 1 piciorus dublu in acelasi ochi;
  • 2 picioruse duble in fiecare din ochiurile de pe randul anterior;
  • avem 24 picioruse, inclusiv cele 3 ochiuri de la inceputul randului.

Randul 5:

 

  • daca vreti fustita mai evazata
  • 3 puncte de lant;
  • 1 piciorus dublu in acelasi ochi;
  • 2 picioruse duble in fiecare din ochiurile de pe randul anterior;
  • incheiem randul cu un punct alunecat;
  • avem 24 picioruse, inclusiv cele 3 ochiuri de la inceputul randului.

sau

  • daca vreti fustita mai putin evazata;
  • 3 puncte de lant;
  • 1 piciorus dublu in acelasi ochi;
  • 2 picioruse duble in urmatorul, 1 piciorus dublu in urmatorul si repetam pana la sfarsitul randului;
  • incheiem randul cu un punct alunecat;
  • avem 18 picioruse, inclusiv cele 3 ochiuri de la inceputul randului.

Randul 6:

  • 3 ochiuri de lant, 1 punct alunecat in acelasi ochi;
  • 1 punct alunecat in urmatoarele 4 ochiuri;
  • 3 ochiuri de lant, 1 punct alunecat in acelasi ochi;
  • 1 punct alunecat in urmatoarele 4 ochiuri;
  • repetam pana la sfarsitul randului;

Foarte simpla aceasta rochitica – marturie pentru botez.

Spor la crosetat!

 

 

 

Share!

Vio Written by:

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *